Accident grav la metroul din Moscova: 20 de persoane au murit, iar 150 au fost rănite

Accident grav la metroul din Moscova: 20 de persoane au murit, iar 150 au fost rănite

UPDATE 17:47 Bilanțul persoanelor care și-au pierdut viața a ajuns la 20 de morți, scrie BBC News.

UPDATE 14.08
: Autoritățile anunță 12 decedați și 150 de raniți.

UPDATE 12.15: Bilanțul morților a ajuns la 10, în timp ce numărul persoanelor rănite se ridică la 106. 50 dintre acestea se află în stare gravă, potrivit autorităților, informează ABC News.

Cel puțin cinci persoane au murit și alte 50 au fost rănite după ce trei vagoane ale unui tren de la metroul din Moscova au deraiat la o oră de vârf, relatează Voice of Russia.

Conform informațiilor preliminare, la originea incidentului ar fi o scădere a tensiunii electrice. Trenul a frânat brusc între stațiile Molodiojnaia și Slavianski bulivar.

Într-unul dintre vagoanele deraiate, care a fost și cel mai puternic afectat, au rămas blocate în jur de 20 de persoane, după cum a declarat o sursă din cadrul poliției moscovite.

Aproximativ 50 de echipe medicale și câteva elicoptere au fost mobilizate la locului incidentului, unde s-a deplasat de urgență și primarul Moscovei, Serghei Sobianin.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)