Accident feroviar în Egipt: Cel puțin 11 persoane au murit și alte 98 au fost rănite după ce un tren a deraiat la nord de Cairo (VIDEO)

Accident feroviar în Egipt: Cel puțin 11 persoane au murit și alte 98 au fost rănite după ce un tren a deraiat la nord de Cairo (VIDEO)
Foto: pixabay.com

UPDATE, 18 aprilie, ora 23.00 – Potrivit unui bilanț anunțat de reprezentanții Ministerului egipean al Sănătății, cel puțin 11 persoane au murit și alte 98 au fost rănite în urma accidentului feroviar, informează Reuters.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Un tren de de pasageri a deraiat duminică în provincia egipteană Qalioubia, la nord de Cairo, 97 de persoane fiind rănite în urma accidentului, au anunțat reprezentanții Ministerului Sănătății, citați de Reuters.

Potrivit presei locale, ar fi fost înregistrate și decese, însă până acum nu a venit o confirmare oficială în acest sens. Cel puțin 50 de ambulanțe au intervenit la fața locului, răniții fiind transportați la trei spitale din zonă.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de reprezentanții căilor ferate naționale, trenul se îndrepta dinspre Cairo către orașul Mansoura din Delta Nilului și a deraiat de la ora locală 13.54 (11:54 GMT), la aproximativ 40 de kilometri nord de capitala Egiptului.

Cauza accidentului nu a fost încă stabilită.

De la începutul anului, mai multe astfel de accidente au avut loc în Egipt. În luna martie, două trenuri s-au ciocnit în apropiere de Tahta, 20 de persoane pierzându-și atunci viața.

Și mai recent, la începutul lunii aprilie, 15 persoane au fost rănite după ce două vagoane de tren au deraiat în apropierea orașului Minya al-Qamh, la aproximativ 70 km nord de Cairo.

Accident feroviar în Egipt: 97 de persoane au fost rănite după ce un tren a deraiat la nord de Cairo

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)
21:30 - Mircea Geoană: „Ciolacu riscă să cadă în propria sa capcană. El a mizat pe faptul că, băgându-l pe Simion în față, are turul 2 garantat” / „Dacă se întâmplă acest scenariu, e foarte posibil ca Simion să-l bată pe Ciolacu” (VIDEO)