Nepoata lui Roy Disney, unul dintre fondatorii companiei Walt Disney, consideră că bogații lumii ar trebui să plătească impozite mai mari. Știm de mult că în lume există inegalitate, iar acum cu pandemia de coronavirus nimeni nu mai poate ignora acest lucru, a spus miliardara Abigail Disney. Până acum, ea a donat 72 de milioane de dolari în scopuri caritabile.
Abigail Disney a spus că e „mult prea bogată” și că de curând și-a dat seama că banii nu o fac fericită. Prin urmare, ea a început să doneze sume consistente. În total, 72 de milioane de dolari a oferit mai ales pentru ONG-urile care ajută victimele violenței domestice, femeile aflate în închisoare sau care sunt infectate cu HIV.
„Știm de mult că în lume există inegalitate, dar pandemia ne-a arătat-o tuturor și nimeni nu mai poate ignora asta acum. De când a izbucnit pandemia, cei mai săraci au fost obligați să continue să muncească, riscându-și viața, în timp ce bogații au rămas acasă. Iar cei care lucrează în domenii esențiale și salvează vieți, plătesc, proporțional, impozite mai mari decât bogații care stau în siguranță acasă”, a declarat Abigail Disney, potrivit The Guardian.