A ucis o tânără și a cerut ajutor pe Instagram pentru a scăpa de cadavru. Ce s-a întâmplat apoi
Un tânăr de 16 ani din SUA a ucis o fată și a cerut ajutor pe Instagram pentru a scăpa de cadavru.
Adolescentul s-a filmat în timp ce cerea ajutorul oamenilor să scape de cadavru
Poliția din Bensalem, Pennsylvania, a primit un apel prin 911 în care părinții unei tinere au spus că fiica lor a primit un apel video pe Instagram de la adolescentul în cauză care i-a spus că tocmai a omorât pe cineva, potrivit Fox News.
În videoclip, băiatul, identificat ca Joshua Cooper, a arătat picioarele unei persoane pline de sânge, înainte de a cere ajutor pentru a scăpa de cadavru.
Polițiștii au mers la adresă și au găsit în baie o fată care fusese împușcată și murise.
Cooper a fugit la venirea poliției, dar a fost prins în scurt timp și arestat.