Primul președinte al statului ucrainean modern, Leonid Kravciuk, a murit la vârsta de 88 de ani, conform anunțului făcut de primarul Kievului, Vitali Kliciko, transmite BBC.
Primarul Kievului a scris pe Telegram că Leonid Kravciuk a fost un om care înfățișa „talentul, un caracter puternic și cunoașterea”.
Kravciuk, fost lider al radei ucrainene și al sovietului suprem în RSS Ucraina, a devenit președinte al țării în decembrie 1991 și a rămas în funcție până în iulie 1994. El a candidat pentru un al doilea mandat, însă a fost învins de Leonid Kucima.
Una dintre deciziile de referință din mandatul său a fost semnarea Protocolului de la Lisabona în 1992, când promitea că va renunța la arsenalul nuclear cu care rămăsese Ucraina după destrămarea Uniunii Sovietice.
Moștenirea sa este cu atât mai deosebit astăzi, când Ucraina se luptă cu Federația Rusă, consideră primarul Kievului
„Vom conserva suveranitatea și voința pe care le-am obținut acum mai bine de 30 de ani. Nu vom da înapoi”, a declarat edilul.
Ucraina se luptă de 76 de zile să respingă ofensiva armată a Federației Ruse, care în zorii zilei de 24 februarie lansa o invazie pe scară largă cu obiectivul, spunea Moscova, de a dezarma și „denazifica” statul invadat. Cu toate acestea, Kievul și Occidentul au denunța poziția rusă ca fiind doar un pretext pentru un război de agresiune complet neprovocat.
Cu un spirit de luptă eroic și ajutate de cantitățile semnificative de armament occidental defensiv, forțele ucrainene ar fi eliberat peste 1.000 de sate și orașe și ar fi produs pagube semnificative forței ruse de invazie. SUA estimează că trupele ucrainene au omorât până la 10 generali ruși, bilanț ce a depășit deja numărul generalilor americani care au murit în cei 20 de ani de conflict din Afganistan.