A murit cineastul și romancierul Pierre Schoendoerffer: Artistul avea 83 de ani
Cineastul și romancierul francez Pierre Schoendoerffer a încetat din viață miercuri dimineață, la vârstă de 83 de ani, în urma unei operații, notează Le Figaro.
“Pierre Schoendoerffer, scriitor, regizor, documentarist, vice-președinte la Academiei de Arte Frumoase, secțiunea cinema și audiovizual, a murit în cursul acestei dimineți la spitalul militar Percy”, a informat familia sa.
De-a lungul carierei sale Schoendoerffer a câștigat un premiu Oscar pentru cel mai bun film documentar, “La Section Anderson” (1968) și trei premii Cesar, în 1978 pentru “Le Crabe Tambour”.
În 1954, Pierre Schoendoerffer a fost luat prizonier la Dien Bien Phu, Vietnam, iar după ce a fost eliberat a părăsit armata și s-a făcut fotoreporter. După primul său film intitulat “La Passe du Diable” (1956) a făcut alternativ filme artistice și documentare și a scris primul roman în 1963, “La 317e section”.
Cineastul francez rămâne în istoria cinematografiei pentru lungmetrajul “Dien Bien Phu”, în care a realizat o puternică frescă de război, dublată de meditația asupra sacrificiilor inutile.