A fost decretat cod roșu de incendiu în Chile

Publicat: 09 10. 2015, 09:56
Foto: adevărul.ro

Joi seară a fost anunțat cod roșu de incendii în portul Valparaiso din Chile, după ce acesta a fost afectat de mai multe incendii în ultimii ani, a anunțat Biroul național pentru situații de urgență (Onemi), conform Agerpres.

„Zece case au suferit pagube din cauza incendiului”, a indicat Onemi care a decretat alertă la ora locală 22.00 (01.00 GMT). Poliția efectuează o evacuare preventivă a circa 15 case”, iar pompierii „sunt pe cale să controleze flăcările, a adăugat Onemi.

Pompierii au intervenit imediat, comandantul pompierilor din Valparaiso declarând că angajații săi “sunt pe cale să controleze complet focul“.

Doi pompieri voluntari au suferit răni ușoare, iar alte trei persoane  au suferit tăieturi minore din cauza spargerii geamurilor.

Onemi a precizat că s-a luat decizia acestui cod roșu din cauza condițiilor topografice extreme din portul Valparaiso.

În luna martie, un incendiu de pădure a ucis o persoană și a distrus 600 de hectare de vegetație, în timp ce anul trecut, un alt incendiu a distrus 3.000 de case și curmând viața a 15 oameni.

#DIRECT_ONE_u6rxdl#