Situația e gravă și la case mai mari. În Marea Britanie, ambulanțele au întârzieri record.
Un pacient a așteptat salvarea 62 de ore, iar alții peste 50 de ore.
Reprezentanții Serviciului de Ambulanță din Marea Britanie se scuză afirmând că pacienții care au așteptat atât de mult nu erau “cazuri grave”, iar datele apărute în presă sunt “extreme” și “nereprezentative”, scrie BBC.
De asemenea, ei pun întârzierile pe numărul mare de solicitări comparativ cu numărul personalului angajat și a ambulanțelor existente.
Pacienții nu sunt însă de aceeași părere.
„Cred că am sunat de 6 ori, de fiecare dată au spus că un medic ne va suna înapoi, dar lucrul ăsta nu s-a întâmplat”, spune fiica unei femei de 79 de ani, care căzuse și-și rupsese șoldul.
La fel ca și aceasta, alte mii de pacienți se plâng de reacția întârziată a celor de la ambulanță.