Spania a fost una dintre cele mai afectate țări de pandemia de COVID-19 în cursul primăverii din 2020. Dacă în perioada mai – iulie, Spania a înregistrat un număr mai mic de cazuri zilnice, de la jumăatea lunii august numărul persoanelor testate pozitive pentru SARS-CoV-2 a reînceput să crească.
În ultimele 3 zile, de vineri, 18 septembrie și până luni, 21 septembrie, Spania a înregistrat 31.428 de noi cazuri de COVID-19, informează Reuters. Datele au fost furnizate, potrivit sursei citate, de Ministerul Sănătății.
Potrivit El Pais, 38% dintre persoanele testate de vineri până luni, un număr de 11.991, sunt din Madrid. În vestul Europei, Spania este țara care a înregistrat cel mai mare număr de cazuri de COVID-19, de la începutul pandemiei.
În prezent, Spania se află pe locul 8 în lume la numărul de teste pozitive pentru COVID-19. De la începutul pandemiei, Spania a înregistrat 671. 468 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Numărul total al persoanelor decedate a ajuns la 30,663.
Aproximativ 850.000 de persoane sunt afectate de aceste măsuri. Odată cu impunerea noilor restricții, locuitorii cartierelor închise vor putea să intre și să iasă din zonele în care locuiesc doar din motive legate de muncă, educație sau îngrijiri medicale. Adunările publice și private vor fi limitate la șase persoane, iar parcurile vor fi închise. 37 de zone sunt vizate de restricțiile care vor intra în vigoare luni. Cele mai ridicate rate de infectare au fost raportate recent în Puente de Vallecas, cu 1.240,76 cazuri la 100.000 de locuitori, Villaverde cu 1.157,47, Usera cu 1.155,71, Carabanchel cu 884,24 și Ciudad Lineal cu 876,16.
În acest context, consilierul pe probleme de sănătate din Comunidad de Madrid, Enrique Ruiz Escudero, a declarat că „dacă trebuie să închidem Madridul, vom face asta”.