Au trecut 137 de zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia și nu se întrevede niciun scenariu posibil de pace. În ultimele zile, rușii și-au intensificat ofensiva în Donețk, soldată cu multe victime civile la Siversk, Harkov, în Nikolaev și în Krivoi Rog.
Mai mult, Rusia a început să maseze noi forţe militare la graniţa cu Ucraina pentru o nouă ofensivă. Vladimir Putin a anunțat că „războiul abia acum începe”. Obiectivul Rusiei este să ajungă până în Transnistria, spune cel mai fidel propogandist al președintelui Putin, Vladimir Soloviov. Într-o intervenție dintr-o emisiune italiană, el a recunoscut că motivul pentru care armata rusă atacă tot mai des Odesa este să controleze total ieșirea la Marea Neagră.
Până acum, forțele ruse au cucerit o porțiune mare de teritoriu pe flancul sudic al Ucrainei, deasupra Peninsulei Crimeea, pe care Moscova a anexat-o ilegal în 2014. Rusia împinge încet forțele ucrainene în afara celor două regiuni din estul Ucrainei pe care ea și Siria le-au recunoscut ca fiind state independente.
1/2⚡️The American Institute for the Study of War writes in a daily report that the Russians are probably preparing for a simultaneous assault on Slоvyansk and Kramatorsk in different directions. pic.twitter.com/8tXFXbVUoT
— Flash (@Flash43191300) July 8, 2022
Lideri europeni nu sunt optimiști în ceea ce privește renunțarea rușilor la obiectivele pentru care luptă încă din februarie.
„Este puțin probabil ca Rusia să se retragă pe coasta sudică a Ucrainei și va învinge forțele ucrainene în întreaga regiune estică Donbas”, a declarat ambasadorul Rusiei la Londra, pentru Reuters.
Pe de altă parte, președintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că Ucraina nu va accepta ocupația rusă și nu va face concesii teritoriale.
În acest context, Volodimir Zelenski a demis ambasadorii ucraineni din cinci state, fără să ofere explicații: Germania, India, Republica Cehă, Norvegia și Ungaria. Nu se știe dacă ambasadorii vor primi noi posturi sau se va renunța la ei.
Președintele Volodimir Zelenski le cere aliaților să furnizeze o cantitate mai mare de armament pentru a bloca înaintarea militară a Rusiei în regiunea estică Donbas.