100.000 de palestinieni sunt „prinși ca într-o capcană în nordul Gazei”, fără acces la mâncare sau medicamente și fără să poată să fugă din cala bombardamentelor
Serviciul Civil Palestinian de Urgență a anunțat că aproximativ 100.000 de oameni sunt prinși ca într-o capcană în zonele Jabalia, Beit Lahiya și Beit Hanoun din nordul Gazei, fără provizii medicale sau alimentare, anunță The Guardian.
Civilii nu mai au acces la provizii medicale și de mâncare
Serviciul de urgență a declarat că operațiunile sale s-au oprit din cauza atacului israelian de trei săptămâni în partea de nord a Fâșiei.
Locuitorii din nord, aflați sub ordine de evacuare, spun că se simt prinși în capcană, deoarece nu există niciun loc sigur în care să fugă din cauza atacurilor necruțătoare israeliene de acolo.
Între timp, cele trei spitale din nordul Gazei, unde oficialii au refuzat ordinele armatei israeliene de evacuare, au spus că funcționează cu greu. Cel puțin două au fost avariate de atacurile israeliene și au rămas fără stocuri medicale, alimentare și de combustibil.
Luni, Ministerul Sănătății din Gaza a declarat că doar unul dintre cei aproximativ 70 de cadre medicale – un medic pediatru – a fost adus înapoi la spitalul Kamal Adwan după ce Israelul i-a „reținut și expulzat” pe ceilalți.
Cel puțin 43.020 de palestinieni au fost uciși și 101.110 au fost răniți în atacurile aeriene israeliene asupra Gaza din 7 octombrie 2023, a anunțat luni Ministerul Sănătății din Gaza într-un comunicat.