Zvonul că Vasile Bănescu ar fi fost demis din funcția de purtător de cuvânt al BOR după scandalul cu ÎPS Teodosie / Reacția acestuia

Publicat: 29 02. 2024, 18:32
Foto: Facebook / Vasile Bănescu

Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a negat joi că ar fi fost demis în urma ședinței Sfântului Sinod. Vasile Bănescu a reacționat astfel la zvonurile apărute în spațiul public lansate de o parte din presa conservatoare.

Vasile Bănescu neagă că a fost demis

Potrivit acestor zvonuri, Patriarhul Daniel ar fi luat această decizie pentru a calma spiritele între Patriarhie și ÎPS Teodosie.

”Ședința se va relua la ora 17:00 și se va încheia în jurul orei 19:00-20:00, când Cancelaria Sinodului va emite comunicatul de presă. Sancțiunea pentru ÎPS Teodosie va fi inclusă în comunicat. Zvonul legat de mine e neîntemeiat. E vorba doar de asumarea comunicării pe teme sinodale de către Cancelaria Sinodului”, a declarat Vasile Bănescu.

Zvonul care îl viza pe purtătorul de cuvânt al BOR a apărut în contextul în care, joi, Sinodul Bisericii Ortodoxe Române a judecat acuzațiile care i-au fost aduse Arhiepiscopul Tomisului – ”răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”. Din primele informații, ÎPS Teodosie a primit doar o atenționare verbală.

Ultimatum dat pentru ÎPS Teodosie

Tensiunile uriașe din sânul Bisericii Ortodoxe Române care s-au cumulat în ultima perioadă au fost tranșate joi de Sfântul Sinod care a luat o serie de decizii fără precedent, în încercarea de a stopa revolta pusă la cale de ÎPS Teodosie.

În centrul dezbaterilor aprinse s-au aflat acțiunile Arhiepiscopului Tomisului, care au generat un val de controverse în spațiul public, după ce a cerut în mod repetat să fie ridicat la rangul de mitropolit. Insistențele dar mai ales amenințările cu declanșarea unor proteste ale preoților nu au fost deloc pe placum mai marilor bisericilor care l-au băgat pe Teodosie în ședința Sfântului Sinod.

Pentru că a ignorat pozițiile Patriarhului Daniel, ÎPS Teodosie a fost amenințat că poate ajunge să fie suspendat din funcție dacă va recidiva în ceea ce privește actele de indisciplină. El a fost sancționat în urma ședinței Sfântului Sinod de joi cu “dojană sinodală scrisă” pentru încălcarea ordinii statutare a Bisericii și tulburarea păcii din viața Bisericii și a societății, prin acte de răzvrătire, indisciplină și presiune publică, o sancțiune prevăzută de regulamentele Bisericii Ortodoxe Române.