Ziua Pământului, sărbătorită pe 22 aprilie de aproape 200 de ţări
De 40 de ani, pe 22 aprilie se sărbătoreşte Ziua Pământului în aproape 200 de ţări, zi care simbolizează lupta împotriva poluării şi problemelor climaterice.
În 1970, în urma eforturilor senatorului american Gaylord Nelson, s-a ajuns la concluzia că e cazul să se faca ceva pentru a se atrage atenţia asupra pericolelor ce pot fi provocate de degradarea mediului înconjurător. Aceasta în conditiile în care nimănui nu îi păsa de acest aspect şi de efectele pe termen lung avute de dezvoltarea acerbă asupra mediului înconjurător.
Astfel, pe 22 Aprilie 1970 a avut loc în Statele Unite, una dintre primele manifestaţii ecologiste de anvergură, la care au participat milioane de oameni.
Spre deosebire de mai noua şi deja mai populara Oră a Pământului, Ziua Pământului nu presupune o scţiune simbolică, precum stinsul luminii.
Cu toate acestea, Ziua Pământului a avut un rol foarte important în mediatizarea problemelor climaterice ale Pământului. Ea a dat naştere organizaţiei Earth Day Organization, cu filiale în peste 170 de ţări, şi rezultate notabile în conştientizarea omenirii asupra problemelor de mediu şi ale efectelor poluării.