Ziua Europei, sărbătorită pe 9 mai. Ce semnificație are această zi în Uniunea Europeană
În fiecare an, pe data de 9 mai în Europa este sărbătorită pacea și unitatea.Această dată marchează momentul istoric al „Declarației luiSchuman”, care era ministrul de externe al Franței, la o conferință din 1950, a venit cu idea unei noi formațiuni politice de cooperare Europeană, care să facă războiul între statele continentului „de neconceput”.
Propunerea lui Schuman este considerată baza a ceea ce numim azi Uniunea Europeană, de aceeael este cinstit caunul din părinții fondatori ai Uniunii Europene.
Ziua Europei, semnificație și istoric
În urma experienței celor două războaie mondiale, Franța a recunoscut că unele valori cum ar fi justiția nu pot fi definite doar în contextul aparatului fiecărui stat. Era nevoie de mult mai mult decât de o comunitate la nivel tehnic de control al industriilor carboniferă și siderurgică aFranței,Germaniei de Vestși a altor țări sub egida unei Înalte Autorități. Declarația de la 9 mai 1950 a dus la reorganizarea pașnică a Europei postbelice.
Schuman a declarat că ideea Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului datează dinainte ca el să fie student. El a inițiat politici de pregătire a acestei mari schimbări politice europene în timpul mandatului său de prim ministru al Franței (1947-1948) și al celui de ministru de externe începând cu 1948. El a predicat despre principiile partajării resurselor europene într-o uniune supranațională și a fost martorla semnarea Statutului Consiliului Europei, la Londra, la 5 mai 1949.
Ce obiectiveprevedea Declarația lui Schuman:
- Nașterea Europei unite
- Împiedicarea războiului între statele membre
- Încurajarea păcii pe plan mondial
- Transformarea Europei printr-un procespas cu pas(prin comunități supranaționale sectoriale) cu scopul unificării Europei pe cale pașnică și democratică, incluzând atât Europa de Vest, cât și cea de Est, despărțite pe atunci deCortina de Fier
- Înființarea primei instituții supranaționale din lume și a primei agenții internaționale anticartel
- Crearea unei piețe unice în toată Comunitatea
- Revitalizarea întregii economii europene începând cu sectorul carbonifer și siderurgic prin procese comunitare similare
- Îmbunătățirea economiei mondiale și ajutarea țărilor în curs de dezvoltare, cum ar fi cele din Africa
Mai întâi s-a formatComunitateaEuropenă a Cărbunelui și a Oțelului, dar pe termen lung a fost precursoarea tuturor celorlalte Comunități Economice Europene și a ceea ce este astăziUniunea Europeană. La Paris, în acea zi, ministrul francez al afacerilor externe, Robert Schuman, a citit în faţa presei internaţionale o declaraţie prin care chema Franţa, Germania şi alte patru state europene să-şi pună în comun producţiile de cărbune şi oţel, aşezând astfel piatra de temelie a unei federaţii europene.
Una dintre cele mai mari dorinţe ale lui Schuman a fost ca războiul să devină „nu doar de neconceput, ci practic imposibil”, având să îşi facă simţite gândurile prin declaraţia care îi poartă numele, în care le-a propus Germaniei şi celorlalte state europene să conlucreze pentru unificarea intereselor economice.
În remarcile introductive, Schuman a dezvăluit că această inovație, aparent doar birocratică, socială și industrială, va avea uriașe repercusiuni politice, nu doar pentru democrația europeană ci și pentru răspândirea principiilor democratice în alte zone, cum ar fi Europa de Est aflată sub ocupația și dominațiaUniunii Sovietice, pentru ajutorarea țărilor în curs de dezvoltare și pentru pacificarea lumii. Scopul imediat al declarației a fost ca Franța, Italia, Germania de Vest, și țărileBeneluxsă își partajeze resursele strategice pentru a „face războiul nu doar inimaginabil, ci și imposibil din punct de vedere tehnic” și pentru a „construi pace de durată în Europa”.
Rezultatul imediat al acestei inițiative a fost înființarea la 18 aprilie 1951 a Comunității Europene a Cărbunelui și a Oțelului (ECSC), prima dintre cele treiComunități Europenepredecesoare aleUniunii Europene. La semnareatratatului de la Parisla 18 aprilie 1951, cele șase state semnatare au afirmat într-un document separat că această dată reprezintă nașterea Europei unite.
În 1958, Schuman a devenit primul preşedinte al instituţiei care a precedatParlamentul European, organismul cu puteri legislative al UE. După ce şi-a părăsit funcţia, Parlamentul i-a acordat titlul de „părinte al Europei”, iar ziua în care a prezentat faimoasa declaraţie a fost declarată „Ziua Europei”. De altfel, pentru a onora munca de pionierat în ceea ce priveşte Visul Europei Unite, zona din Bruxelles unde îşi au sediul mai multe instituţii ale Uniunii Europene îi poartă numele.