Ziua Dezrobirii Romilor – 20 februarie 1856

„Ziua Dezrobirii Romilor” a fost stabilită prin Legea 28 din 11 martie 2011 privind comemorarea dezrobirii romilor din România.

La 20 februarie 1856 a fost promulgată de domnitorul Barbu Ştirbei „Legiuirea pentru emancipaţia tuturor ţiganilor din Principatul Românesc” – legea prin care ţiganii au devenit oameni liberi, cu drepturi şi îndatoriri egale cu ale celorlaţi cetăţeni din România. La acea dată au fost eliberaţi din sclavie ultima categorie de robi ce aparţineau proprietarilor particulari, procesul dezrobirii fiind început de Mihail Kogălniceanu în anul 1837.

Dezrobirea romilor a fost o componentă importantă a modernizării sociale a principatelor române, fiind practic prima mare reformă socială a acestora.

Cea mai timpurie atestare documentară privind existenţa romilor pe teritoriul ţărilor române datează din 1385, într-un act emis de domnul Ţării Româneşti Dan I, care dăruieşte Mănăstirii Tismana mai multe posesiuni, printre care şi 40 de sălaşe de ţigani.

În Moldova, romii sunt amintiţi prima dată în 1428, când Alexandru cel Bun dăruieşte Mănăstirii Bistriţa 31 de sălaşe de ţigani şi 12 bordeie de tătari. De asemenea, mai sunt amintiţi ţiganii mănăstirilor Visnevati (1429) şi Moldoviţa (1434).

În Transilvania, prima informaţie despre prezenţa romilor se referă la Ţara Făgăraşului. În timpul lui Mircea cel Bătrân, boierul Costea stăpânea satele Vistea de Jos, Vistea de Sus şi jumătate din Arpaşul de Jos, precum şi 17 ţigani de cort.

În ceea ce priveşte sosirea romilor pe teritoriul ţărilor române istoriografia română reprezentată de Nicolae Iorga, dar şi de alţi istorici români, face referire la faptul că ţiganii au venit în principatele române o dată cu invazia mongolă din 1241-1242.

În cursul Evului Mediu, romii din statele româneşti au reprezentat o importantă categorie socială. Fie că era vorba de ţiganii robi domneşti, robi mănăstireşti sau robi boiereşti, delimitarea categoriilor de ţigani era realizată în funcţie de apartenenţa la stăpân.

Ideea emancipării romilor a fost îmbrăţişată şi susţinută prin diferite articole sau studii la începutul secolului al XIX-lea de reprezentanţi de seamă ai iluminismului românesc printre care: Mihail Kogălniceanu, Cezar Bolliac, Alecu Russo, Ion Heliade Rădulescu, Vasile Alecsandri Gheorghe Asachi.

Adunarea Obştească Extraordinară din Ţara Românească a adoptat, în 1831, „Regulamentul privind îmbunătăţirea soartei ţiganilor statului” care urmărea statornicirea romilor şi deprinderea lor cu munca pământului.

După modelul acestui document, Adunarea Moldoveană a adoptat un „Regulament pentru statornicirea ţiganilor”, ca o anexă a Regulamentului Organic. Documentul promova aşezarea romilor statului pe moşiile particulare, aceştia obţinând astfel o serie de scutiri fiscale.