Zile libere pentru familiile monoparentale, la suspendarea sau limitarea cursurilor şcolare
Proiectul de lege care modifică ordonanţa de urgenţă a Guvernului 182/2020 şi care prevede că şi în cazul familiilor monoparentale sunt acordate zile libere pentru părinţi pentru supravegherea copiilor dacă sunt suspendate sau limitate cursurile şcolare care presupun prezenţa efectivă a copiilor în unităţile de învăţământ a fost adoptat, miercuri, de Camera Deputaților.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 182/2020 care cuprinde prevederi referitoare la îmbunătăţirea cadrului legal privind acordarea unor zile libere pentru părinţi în vederea supravegherii copiilor şi în situaţiile în care activitatea didactică în unităţile de învăţământ se desfăşoară în scenariile prevăzute prin ordin comun al ministrului Educaţiei şi Cercetării şi al ministrului Sănătăţii.
Totodată, scrie News.ro, este condiţionată acordarea zilelor libere plătite pentru părinţi de nedesfaşurarea activităţii în regim de telemuncă sau de muncă la domiciliu.
„În plus, se preconizează completarea art.6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.132/2020, urmărindu-se, ca accesul la suma acordată în scopul achiziţionării de pachete de bunuri şi servicii tehnologice pentru salariaţii care au lucrat minimum 15 zile în regim de telemuncă în perioada stării de urgenţă, să fie permis numai angajatorilor care şi-au îndeplinit obligaţiile legale de modificare a raportului de muncă al salariatului şi au transmis datele înregistrate în Registrul electronic de evidenţă a salariaţilor, în termenul legal de înregistrare a modificării, raportat la perioada stării de urgenţă”, se arată în propunerea legislativă.
Zilele libere sunt acordate şi în cazul părinţilor care: „- au copii cu vârsta de până la 12 ani sau au copii cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, înscrişi în cadrul unei unităţi de învăţământ sau de educaţie timpurie antepreşcolară; – celălalt părinte nu beneficiază, la rândul său, de zile libere sau, după caz, părintele care solicită acordarea de zile libere, se află într-una dintre situaţiile prevăzute la art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocaţia pentru susţinerea familiei”.
O altă modificare realizată prin proiectul de lege introduce opţiunea de a alege între acordarea de zile sau de majorarea salarială suplimentară, atât pentru familia monoparentală, cât şi pentru situaţiile în care ambii părinţi îşi desfăşoară activitatea într-unul din domeniile sistemului naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională, penitenciare şi unităţile sanitare publice, în acest caz beneficiind doar unul dintre părinţi, în funcţie de opţiunea exprimată.