Zi DECISIVĂ pentru Mircea şi Vlad Cosma: Curtea Supremă dă luni sentinţa definitivă în dosarul în care au fost condamnați la închisoare în prima instanță. Unde s-ar afla cei doi
Curtea Supremă dă luni sentinţa definitivă în dosarul lui Mircea şi Vlad Cosma. În prima instanţă cei doi au fost condamnaţi la cinci ani, respectiv opt ani de închisoare, fiind acuzaţi că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova un milion de euro, informează B1 TV.
La ultimul termen, avocații celor doi au cerut achitatea acestora, susţinând că probele cele mai importate ale procurorilor au fost manipulate.
Potrivit unor informații difuzate de Digi 24, Mircea Cosma şi Vlad Cosma sunt în Italia.
Și deputata Andreea Cosma se află tot în Italia. Aceasta a declarat, pentru Mediafax, că așteaptă decizia instanței într-o biserică din Italia. (Detalii AICI)