Zi de foc, din nou, în țară! Cod portocaliu de caniculă în Capitală și șapte județe: cod galben în alte 28 de județe

Zi de foc, din nou, în țară! Cod portocaliu de caniculă în Capitală și șapte județe: cod galben în alte 28 de județe
Sursa Foto: Freepik.com

Capitala şi şapte judeţe din sudul şi sud-estul ţării se vor afla marţi sub Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat, iar în alte 28 de judeţe este în vigoare o avertizare Cod galben de caniculă, informează Agerpres.

Cod portocaliu și cod galben în aproape toate județele din țară

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, pe parcursul zile de marţi, în judeţele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Constanţa (parţial), Ilfov şi municipiul Bucureşti valul de căldură şi canicula se vor intensifica şi se vor înregistra temperaturi maxime de 37 – 39 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unităţi.

În restul ţării (cu excepţia judeţelor Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Hunedoara, Covasna, Neamţ, Suceava, Botoşani), unde este în vigoare un Cod galben, valul de căldură va persista, iar în zonele de câmpie şi local în cele de deal şi podiş va fi caniculă.

Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 şi 37 de grade, iar minimele se vor încadra între 17 şi 24 de grade.

Valul de căldură va persista, în cea mai mare parte a ţării, pe tot parcursul săptămânii, notează ANM.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`