Zegrean, despre decizia CCR privind interceptările: Nu am vrut să atacăm SRI, am vrut ca textul legii să fie clar

Publicat: 16 03. 2016, 07:05
foto: radu-tudor.ro

Președintele CCR, Augustin Zegrean, a explicat că decizia Curții Constituționale în ceea ce privește interceptările nu reprezintă un atac la adresa SRI sau a altcuiva, ci doar o clarificare a textului de lege, care a fost descris drept "nepredictibil și neclar", arată agerpres.ro.

"Având în vedere textul de lege din articolul 42 alin. 1 din Codul de procedură penală care a fost introdus în 2014 (…) o sintagmă acolo care spune "și alte instituții specializate ale statului", noi am căutat în toată legislația să vedem care sunt alte instituții specializate ale statului care fac activitate de urmărire penală, ori nu am găsit așa ceva. Deci, textul a fost considerat nepredictibil, neclar și de aceea a fost declarat neconstituțional. Nu am vrut să atacăm nici SRI-ul, nici pe altcineva. Pur și simplu, am vrut ca textul să fie clar", a explicat președintele Curții Constituționale a României.

Zegrean a asigurat că decizia nu pune în pericol ca vreo persoană anchetată să scape de răspundere, în eventualitatea în care este vinovată. Acesta a specificat că judecătorul este cel care apreciază asupra veridicității probelor.