Zeci de şoferi din Constanța care intenționau să participe la protestul transportatorilor, care au blocat intrările spre Portul Constanța, susțin că au fost lăsați fără carnet. Aceștia îi acuză pe jandarmi că le-au întins o cursă, special pentru ca permisele de conducere să le poată fi suspendate.
Mai exact, un echipaj de jandarmi i-ar fi dirijat să meargă pe contrasens, pe banda de urgenţă a autostrăzii A4, ulterior fiind opriţi de poliţişti şi lăsați fără permisele de conducere, potrivit Antena3.
„În seara de 17 ianuarie a.c., cu ocazia protestului transportatorilor și fermierilor desfășurat în județul Constanța, coloana de protestatari a pătruns pe Autostrada A4, pe sensul contrar sensului de circulație, punând în pericol grav siguranța traficului rutier în zonă.”, au transmis polițiștii.
„Pentru a înlătura pericolul evident la adresa participanților la trafic, a forțelor de ordine care însoțeau coloana de protestatari și pentru a evita producerea de evenimente rutiere, polițiștii rutieri au procedat la oprirea, legitimarea și identificarea conducătorilor auto.
Ulterior, pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, au fost aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, fiind reținute în vederea suspendării tot atâtea permise de conducere.
Dorim să menționăm faptul că polițiștii constănțeni au acționat și acționează permanent în interesul și pentru siguranța cetățeanului, măsurile fiind luate pentru a asigura un trafic rutier sigur și fără riscuri pentru toți participanții la trafic, în contextul desfășurării protestelor din județul Constanța.”, se mai arată în comunicatul Poliției.
De asemenea, Centrul de Informare Publică al Jandarmeriei Române spune că o coloană de protestatari, formată din 47 de autovehicule, se deplasa pe autostrada A4 venind dinspre DN39, fiind însoțită de o autospecială de jandarmi, cu direcția către Port.
Întrucât accesul spre Port era blocat de o coloană de tiruri, echipajul de jandarmi și autovehiculele protestatarilor au fost nevoite să staționeze, ca urmare a acestui blocaj. Având în vedere că, la acel moment existau alte blocaje în dreptul porților 7 și 9 din Port, echipajul de jandarmi a primit o nouă misiune, fiind redirecționat către aceste zone.
Întrucât drumul către Port era blocat, autospeciala jandarmeriei a întors pe contrasens, pe banda de urgență, având pornite semnalele luminoase, pentru deplasarea de urgență spre zona porților 7 și 9.
Înainte de efectuarea acestei manevre, un jandarm a coborât din autospecială, observând că o parte dintre autovehiculele intenționează să o ia pe contrasens, punându-le în vedere acestora că trebuie să staționeze în locul unde se aflau.
Menționăm că niciun reprezentant al echipajului de jandarmi nu a făcut semne spre coloana protestatarilor, care să indice faptul că aceștia trebuie să-i urmeze. Deplasarea autovehiculelor care faceau parte din coloana de protestatari, pe contrasens, a fost o decizie exclusiv a acestora, fără a fi rezultatul unei indicații din partea forțelor de ordine”.