Zeci de percheziții la persoane suspectate de evaziune cu produse petroliere (VIDEO)

Zeci de percheziții la persoane suspectate de evaziune cu produse petroliere (VIDEO)

Poliţişti ai Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti efectuează 47 de percheziţii, în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, la domiciliile şi locuinţele unor persoane bănuite de comiterea mai multor infracţiuni de evaziune fiscală.

Din cercetările poliţiştilor a reieşit faptul că, în perioada octombrie 2014 – februarie 2015, cei în cauză ar fi înfiinţat mai multe societăţi comerciale cu comportament de tip „fantomă” pe care le-ar fi folosit în scopul obţinerii, fără drept, a unor rambursări de T.V.A., prin depunerea de situaţii financiare nereale la organele fiscale.

În modul descris mai sus, persoanele bănuite de comiterea de infracţiuni ar fi urmărit rambursarea ilegală, cu titlu de TVA, a sumei de aproximativ 520.000 de lei.
În cauză, a fost dispusă măsura începerii urmăririi penale faţă de 40 de persoane, acestea urmând a fi audiate în cursul zilei de astăzi.

Perchezitii in Bucuresti si Ilfov-suspecti de evaziune

Urmăriți B1TV.ro și pe
`