Zeci de percheziții la persoane suspectate că au luat ilegal bani pentru hrana și cazarea refugiaților ucraineni. Prejudiciul depăşeşte un milion de lei

Publicat: 14 07. 2023, 12:10
Sursă foto: Pixabay

Zeci de percheziții au avut loc la persoane suspectate că au obţinut ilegal fonduri pentru decontarea cheltuielilor de hrană şi cazare pentru refugiații ucraineni. Se pare că prejudiciul depăşeşte un milion de lei.

Potrivit anchetatorilor, „cetăţenii străini în cauză nu au intrat vreodată pe teritoriul României sau nu s-au aflat în România în perioada de referinţă indicată”, notează stiripesurse.ro.

Percheziții la români suspectați că au luat ilegal bani pentru hrana și cazarea refugiaților

În cursul zilei de ieri, 13 iulie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Constanţa au făcut 35 de percheziţii domiciliare, în şase dosare penale, având ca obiect săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fals în declaraţii, conform Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa.

Percheziţiile domiciliare s-au desfăşurat la locuinţele a 6 persoane fizice şi la imobilele deţinute de acestea.

„Din cercetările efectuate a reieşit că, în perioada martie 2022 – ianuarie 2023, persoanele în cauză ar fi indus în eroare reprezentanţii unei instituţii publice, prin formularea şi depunerea de cereri la o instituţie, prin care ar fi solicitat şi obţinut decontarea cheltuielilor de cazare şi hrană pentru cetăţeni străini aflaţi pe teritoriul României.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în cererile formulate şi depuse, ar fi fost menţionată ca adevărată împrejurarea falsă că cetăţenilor străini le-ar fi fost asigurată cazarea şi hrana în imobilele pe care le deţin, deşi cetăţenii străini în cauză nu au intrat vreodată pe teritoriul României sau nu s-au aflat în România în perioada de referinţă indicată”, a transmis IPJ Constanţa.

Dosarul se referă la cazarea refugiaţilor ucraineni, iar instituţia publică este Primăria Constanţa. Prin urmare, bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 1.200.000 de lei.

În urma percheziţiilor, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, laptopuri, telefoane mobile şi înscrisuri cu valoare probatorie. Mai mult decât atât, au fost puse în executare patru mandate de aducere.