Zeci de păsări sacrificate, după ce a fost confirmat un nou focar de gripă aviară într-un sat din județul Teleorman

Publicat: 31 10. 2023, 17:20
Sursa foto: Freepik.com

Un nou focar de gripă aviară H5N1 a fost confirmat într-o gospodărie situată aproape de exploatația unde a fost diagnosticat focarul primar din localitatea Țigănești, județul Teleorman, potrivit Autorității Sanitar-Veterinară (ANSVSA).

ANSVSA cere sprijinul fermierilor din industria avicolă

Pe motiv că gospodăria se află la 130 de metri distanță de locul în care a fost confirmat primul focar de gripă aviară, acesta este considerat ca fiind un focar secundar.

Astfel, cele 42 de păsări (23 de rațe și 19 găini) din gospodăria respectivă au fost ucise, iar cadavrele acestora au fost îngropate cu resturile de furaje și așternuturi contaminate. Ulterior, locul a fost dezinfectat.

Sprijinul fermierilor din industria avicolă este solicitat de către ANSVSA pentru aplicarea măsurilor de biosecuritate. Astfel, cetățenii și fermierii sunt rugați să anunțe imediat serviciile veterinare în privința mortalității la păsări și respectării tuturor măsurilor dispuse de autorităţi pentru a împiedica răspândirea acestei boli pe teritoriul ţării noastre, relatează G4Media.ro.

Gripa aviară este foarte contagioasă și afectează sistemul respirator, digestiv și nervos al multor specii de păsări. Boala poate provoca daune economice majore, pentru că poate distruge ferme întregi de păsări.