Zeci de mii de români s-au grăbit să își plătească taxele și impozitele. Și nu vorbim despre cei pe care îi vedem tradițional la cozi la administrațiile financiare, ci de cei care au ales să își plătească dările la ghișeul.ro. În primele trei zile ale lui 2024, s-au derulat aproape 54 de mii de tranzacții online, în valoare de 21,5 milioane de lei.
Ministrul digitalizării, Bogdan Ivan, a avut o intervenție în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Gabriela Mihai, unde a dat mai multe detalii cu privire la acest subiect.
Ministrul a fost întrebat dacă sunt atrași românii de digitalizare, de plata taxelor online.
“E o perioadă care durează pentru că nu vom trece înspre această nouă etapă, în dezvoltarea unei țări, într-un termen foarte scurt. Vă dau un exemplu, faptul că noi acum ceea ce facem în modernizarea statului român ca și noi instrumente digitale pentru fiecare cetățean, alte state au început să facă încă de acum 20 de ani. Este evident că până când vom ajunge ca fiecare român să aibă pe telefonul său o aplicație prin care să interacționeze cu statul român, va mai dura ceva.
Dar pot să vă dau un exemplu foarte clar. În ultimul an, peste un milion de oameni au început să facă plăți, în raport cu statul, în format online, prin acest instrument ghișeul.ro, care vedem că în primele 3 zile ale anului 2024 deja a strâns peste 50 și ceva de mii de plăți unice, cu o valoare de peste 20 de milioane de lei. Asta arată că oamenii încep să interacționeze cu statul direct din confortul casei direct de la birou, pentru că este mult mai simplu. Nu este doar un ghișeu care este deschis 8 ore pe zi, de exemplu, doar de luni până vineri. Este un instrument care poate să fie folosit 24 din 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, de oriunde din lume. Acesta este avantajul foarte mare și vine în contextul în care acum o săptămână am reușit, poate cel mai important proiect de modernizare a statului român din punct de vedere al infrastructurii digitale, deblocarea proiectului de cloud guvernamental și aducerea serviciilor de cloud din 2026, cum erau preconizate, în 2024″.
Ministrul Digitalizării a mai fost întrebat de ce unii oameni sunt reticenți la a face plata online și preferă să stea la coadă pentru a plăti dările către stat.
„Pentru că până în momentul de față aceste instrumente sunt încă la început, ca și implementare. Oamenii poate încă n-au avut ocazia să interacționeze cu ele și trebuie să le promovăm și noi mult mai mult decât o facem în momentul de față.
Și vă pomeneam mai devreme de acea aplicație unică a statului român, în care oamenii vor putea să aibă în format electronic inclusiv documentele personale, carte de identitate, pașaport, permis de conducere, diplome de studii. Odată ce vom avea acea aplicație și oamenii vor putea să aibă toate documentele lor, dacă vor dori lucrul ăsta, într-un singur loc, este evident că le va fi mult mai simplu să folosească și aceste instrumente.
De exemplu, astăzi, ca să schimbi permisul de conducere, să îl reînnoiești sau să îți schimbi buletinul, pentru că ți-ai schimbat domiciliul, ai nevoie de cel puțin o zi lucrătoare pe care să o pierzi cu drumurile către mai multe ghișee, de la plata acelei taxe de 32 de lei, până la programare, până la declarații, deci pierzi o zi întreagă.
În clipa în care avem acest instrument și oamenii vor vedea în timp că el funcționează și că este unul simplu de folosit, cu siguranță că vor trece către aceste instrumente.
Noi acum suntem și începem să facem ceea ce alte state au făcut acum 20 de ani, iar provocarea e ca noi să reușim în patru-cinci ani să asigurăm această tranziție, care nu lasă pe nimeni în urmă. Cine va dori în continuare să meargă la ghișee va putea să o facă, dar, în schimb, eu îmi doresc foarte mult ca tot mai mulți oameni să vadă că statul român efectiv le oferă aceste servicii pe care până acum nu le-a oferit.
Și le oferă 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, într-un mod mult mai simplu, direct la un click distanță, de acasă, de pe canapea”.
Ivan a mai vorbit și despre câte persoane ar urma să folosească această metodă de plată online, având în vedere datele din 2023.
“În momentul de față, până astăzi, au făcut plăți, în total ce sunt înrolate în ghiseul.ro, aproximativ 1.800.000 de persoane din România. Este foarte probabil ca o mare parte dintre ele să folosească acest mijloc de plată”.