Zeci de lilieci în Spitalul Județean „Sf. Spiridon” din Iași. A fost nevoie de intervenția pompierilor

Publicat: 04 09. 2024, 15:23
Foto: Pixabay

Secția de Cardiologie a Spitalului Județean „Sf. Spiridon” din Iași a fost vizată de o invazie de lilieci, marți seară, și a fost necesară intervenția autorităților pentru îndepărtarea lor, transmite Ziarul de Iași.

În Spitalul „Sf. Spiridon” au pătruns zeci de lilieci

Lililecii au pătruns printr-o fereastră deschisă și au intrat în holul de pe casa scării de la intrarea principală a secției.

„Au fost anunțate autoritățile competente, respectiv Asociația Pentru Protecția Liliecilor, Garda de Mediu și ISU. În dimineața zilei de 03.09.2024, reprezentanții ISU au colectat câteva zeci de exemplare de lilieci, care vor fi ulterior relocate în condiții legale. Nu a fost perturbată activitatea medicală deoarece liliecii nu au pătruns în zona saloanelor de pacienți”, a declarat managerul spitalului, Daniel Vasile Timofte.

Un pacient susține că zeci de persoane au așteptat afară și pe holuri, însă managerul Spitalului Județean Iași susține că a fost limitat temporar accesul în Secția de Cardiologie prin intrarea principală, dar că există și o altă intrare și măsura nu a afectat fluxul de pacienți și personal.