Zeci de generatoare de mare capacitate din România au fost transportate în Ucraina. Rusia a avertizat NATO să nu mai trimită echipamente militare

Publicat: 30 11. 2022, 09:11
Actualizat: 30 11. 2022, 09:15
Zeci de generatoare de mare capacitate din România au fost transportate în Ucraina, sursă foto Facebook EU Civil Protection & Humanitarian Aid

Zeci de generatoare de mare capacitate din stocul Uniunii Europene din România au fost transportate în Ucraina, cu ajutorul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, pentru a alimenta spitalele ucrainene.

Generatoarele vor fi folosite pentru a furniza energie electrică neîntreruptă la 30 de spitale din țară

40 de generatoare de mare capacitate din stocul Uniunii Europene din România au fost transportate în Ucraina. Potrivit oficialilor UE, generatoarele vor fi folosite pentru a furniza energie electrică neîntreruptă la 30 de spitale din țară.

sursă foto: Facebook EU Civil Protection & Humanitarian Aid

Rusia lansează ameninţări, în timp ce la Bucureşti are loc reuniunea miniştrilor de Externe ai NATO. Fostul preşedinte al Rusiei şi actual vicepreşedinte al Consiliului de Securitate, Dmitri Medvedev, a avertizat NATO să nu furnizeze Ucrainei sisteme de apărare antiaeriană Patriot şi să nu trimită personal.

Medvedev a mai ameninţat că, în cazul în care va trimite echipamente militare şi personal, NATO va deveni o ţintă legitimă a Rusiei.