Zeci de apeluri către Ambulanță de la persoane care au alunecat pe gheață

Zeci de apeluri către Ambulanță de la persoane care au alunecat pe gheață

Ambulanța Ilfov a fost foarte solicitată vineri dimineață. În primele trei ore ale dimineții, ambulanțele au fost solicitate pentru 291 de cazuri, dintre care 70 au fost pentru persoane care au căzut pe gheață. Străzile și trotuarele din București s-au transformat în patinoare, în urma poleiului care a căzut peste noapte.

„În primele trei ore ale dimineţii am avut 291 de solicitări, iar dintre acestea 46 au fost pentru suspiciuni de fracturi, entorse, luxaţii, iar alte 28 au fost pentru traumatisme prin cădere”, a precizat managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti Ilfov.

Meteorologii au emis vineri dimineață mai multe avertizări cod galben de polei pentru județele Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Ilfov şi municipiul Bucureşti, inclusiv autostrada A2 şi drumurile naţionale aferente. Vizate sunt și arii relativ extinse în judeţele Dolj, Olt, Vâlcea şi Gorj (inculsiv municipiile Craiova, Slatina, Rm. Vâlcea şi Tg. Jiu), izolat în judeţul Mehedinţi.

Potrivit ANM, poleiul afectează și sudul judeţelor Argeş, Dâmboviţa şi Prahova, inclusiv autostrada A1, A3 şi drumurile naţionale aferente.

Cod galben de polei în București

Embed:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`