Un număr de 62 de aleși locali sunt acuzați de procurorii Agenției Naționale de Integritate (ANI) de conflict de interese și fals în declarații, potrivit unui comunicat al instituției.
Primarii sunt din Galați, Gorj, Satu Mare și Teleorman.
Astfel, 50 de primari și 11 viceprimari au încălcat regimul juridic al incompatibilităților, ”ca urmare a exercitării simultane de funcții și calități, contrar prevederilor art. 87, alin (1), lit. d), f) și g) din Legea nr. 161/2003, potrivit cărora „Funcţia de primar şi viceprimar […] este incompatibilă cu: funcţia de […] administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale […]; funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local […]; calitatea de comerciant persoană fizică […]”.
Un alt consilier local a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, ”ca urmare a aprobării, în interes personal, a unor hotărâri ale consiliului local privind majorarea contribuției publice la bugetul unei fundații în cadrul căreia acesta deține funcția de vicepreședinte, contrar prevederilor art. 46 din Legea nr. 215/2001 – Legea administraţiei publice locale, conform cărora „nu poate lua parte la deliberare şi la adoptarea hotărârilor consilierul local care, fie personal, fie prin soţ, soţie, afini sau rude până la gradul al patrulea inclusiv, are un interes patrimonial în problema supusă dezbaterilor consiliului local”, iar „hotărârile adoptate de consiliul local cu încălcarea dispoziţiilor legale sunt nule de drept”.
De asemenea, există o posibilă săvârșire ”a infracțiunii de fals în declarații în cazul a 2 primari și 1 viceprimar, ca urmare a faptului că nu au menționat în declarațiile de interese calitățile și funcțiile deținute, motiv pentru care Agenția a sesizat organele judiciare competente.”