Zece copii și antrenorul lor au fost salvați, după ce mașina în care se aflau a derapat în șanț (FOTO)

Zece copii și antrenorul lor au fost salvați, după ce mașina în care se aflau a derapat în șanț (FOTO)
Sursa foto: Facebook

Zece copii și antrenorul lor au fost salvați de jandarmii montani, după ce mașina în care se aflau a derapat și a alunecat în șanț, în stațiunea montană Muntele Mic.

Incidentul s-a produs în urma neadaptării vitezei la condițiile de drum, afectat de viscolul puternic.

Jandarmii montani au salvat zece copii și pe antrenorul lor

„În această dimineață, jandarmii montani din cadrul Postului Muntele Mic au intervenit pentru a acorda sprijin unui grup de copii, care, împreună cu antrenorul lor s-au deplasat în stațiunea montană Muntele Mic, pentru desfășurarea unui program de pregătire fizică”, potrivit Jandarmeriei Române.

Jandarmii au reușit să scoată autoturismul rămas în nămeți și să-l ducă pe șosea după două ore de încercări, potrivit antena3.ro.

Copiii implicați sunt din Timișoara, cu vârste cuprinse între 10 și 15 ani și niciunul nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Șoferii sunt sfătuiți de autorități să circule cu prudență în zona montană a județului Caraș-Severin. În această zonă, zăpada măsoară peste jumătate de metru, iar troienele depășesc doi metri înălțime.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)