Zece adulţi şi doi copii au ajuns sâmbătă la spital cu simptome ale unei toxiinfecţii alimentare, după ce au mâncat la o pensiune din staţiunea Păltiniş, judeţul Sibiu, informează Mediafax.
„Patru echipaje ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi un echipaj SMURD au intervenit în staţiunea Păltiniş pentru salvarea a nouă persoane care au suferit toxiinfecţie alimentară la o unitate hotelieră din staţiunea Păltiniş. Au fost transportaţi la spital doi copii – de patru şi şase ani, patru femei şi un bărbat, iar două persoane au refuzat transportul la spital”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Bianca Săbău.
Reprezentanta ISU a mai precizat că alte persoane au mers la spital cu autoturismele personale, astfel încât numărul total al celor care au avut nevoie de îngrijiri medicale este de zece adulţi şi doi copii.
Turiștii, veniți din Bucureşti şi Braşov, sunt în stare stabilă, a mai precizat Bianca Săbău.
Luna trecută la aceeaşi unitate s-au înregistrat alte cazuri de toxiinfecţie alimentară.
În acest context, Direcţia de Sănătate Publică şi Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor au declanşat o anchetă.