Începând cu 16 iunie, clujenii vor ajunge pe litoral în doar o oră, odată cu reintroducerea zborurilor directe de pe Aeroportul InternaționalAvram IancuClujcătre Constanța. Compania Tarom a anunțat că va introducevor fi 2curse aeriene pe săptămână, în asprijinul celor care plănuiesc să îşi petreacă vacanţa pe litoralul românesc sau în zona Deltei Dunării.
Aeroportul Internaţional Cluj aplicătoate măsurile de siguranţă pentru prevenirea răspândirii Covid-19, iar cursele vor fi efectuate joi si duminică, până la sfârșitul lunii august și vor fi programate după amiază, după cum se specifică în program.
Zborurile interne au fost reluatepe Aeroportul Avram Iancu din Cluj, cătreIaşi, Cluj, Timişoarași Oradea, începând cu 18 mai , după ce au fost ridicate anumite restricţii. Ministrul Transporturilor a declarat că sectorul de transport aerian a fost unul dintre cele mai afectate, la nivel mondial de pandemia de COVID-19.
”Cel mai afectat sector de transport persoane a fost sectorul de transport aerian, nu doar în România. Peste 95% din zboruri au fost anulate. Dacă anul trecut media zilnică a pasagerilor transportaţi pe toate aeroporturile din România era de 63.000, astăzi, după ce am ridicat anumite restricţii, am transportat pe 20 de zboruri 1.797 de pasageri, deci sub 2.000, în raport cu 63.000 cât era media zilnică anul trecut. Astăzi am reluat zborurile interne. De altfel, zborurile interne nu au fost suspendate prin efectul unei reglementări în ordonanţa militară. Ele s-au redus din lipsă de pasageri şi iată că astăzi am dat drumul la primele zboruri spre Iaşi, spre Cluj, spre Timişoara, spre Oradea. Am avut primele zboruri în stare de alertă, după ce în urmă cu aproape două luni toate cursele interne au fost suspendate”, a afirmat Bode.
Zborurileinternaționale suntsuspendate până pe 16 iunie, în baza Hotărârii de Guvern nr. 394 din 18 mai 2020.
Așa cum se precizează în document, zborurile operate de agenți aconomici către destinațiile menționate anterior sunt anulate. „În condițiile art. 5 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 55/2020, se stabilesc următoarele măsuri: 1. Suspendarea zborurilor efectuate de operatorii economici din aviație spre Austria, Belgia, Confederația Elvețiană, Franța, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Regatul Țărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii și Turcia, și din aceste țări către România pentru toate aeroporturile din România, potrivit art. 37 din Legea nr. 55/2020.”, arată Hotărârea de Guvern.
Această dispoziție se aplică pe întreaga perioadă a stării de urgență, până la data de 16 iunie. Potrivit sursei citate anterior, dispoziția a fost la rândul ei comunicată și de ROMATSA și Eurocontrol, care au prelungit interdicția de zbor până la mijlocul lunii iunie.
În cadrul art. 37 din Lege nr. 55 din 15 mai 2020 se prezicează că „Ministerul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, la propunerea CNSSU, poate lua măsuri, respectiv restricții, în domeniul transportului intern și internațional de mărfuri și persoane, precum și în domeniul comunicațiilor, de comun acord cu miniștrii de resort din statele membre ale Uniunii Europene, sau celelalte state, după caz.”