Eveniment
Azerbaijan Airlines va lansa, luni, 3 iunie, zborurile pe ruta Baku-București-Baku, iar cursele vor fi de două ori pe săptămână, a informat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB).
Zborurile vor fi de două ori pe săpămână, în zilele de luni și joi, iar durata cursei este de 3 ore, conform G4media.
Zborul inaugural va avea loc, luni, 3 iunie, la Salonul Oficial al Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti, unde va putea fi văzut momentul salutului cu apă. Apoi, va avea loc o conferință de presă.
Azerbaijan Airlines este o companie azeră și operează zboruri către circa 60 de destinații din Europa și Asia.