Românii se vor putea bucura de primele zboruri între Târgu Mureș și București. Autoritățile au anunțat că, începând cu finalul lunii martie, cele două orașe vor fi legate printr-o cursă aeriană.
Cele două orașe vor fi legate printr-o cursă aeriană începând cu 28 martie, fiind vorba de patru zboruri săptămânale. Două dintre aceste zboruri vor fi în zilele de marți și două în zilele de joi.
„Fiecare companie aeriană nouă, fiecare zbor nou, reprezintă o oportunitate pentru regiune, deoarece devin ușor accesibile diferite părți ale lumii sau ale României.
Acesta este un alt pas important pentru ca Aeroportul „Transilvania – Târgu Mureș” să devină un nod de transport al regiunii, prin care vom putea ajunge în capitala țării. Aeroportul „Transilvania – Târgu Mureș” – poarta aeriană a Transilvaniei – se află într-un proces amplu de dezvoltare.
A fost semnat contractul pentru extinderea platformei de parcare a aeronavelor și extinderea terminalului de pasageri.
Construirea remizei PSI este, de asemenea, în curs de desfășurare, iar anul trecut au fost date în folosință noile echipamente de control și de securitate”, a declarat Ferenc Péter, preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, potrivit antena3.ro.
În perioada 28 martie – 28 octombrie 2023 vor fi disponibile 16.374 locuri pentru zborurile dintre Târgu Mureș și București.