Zăpadă în noiembrie: Vezi prognoza meteo pe următoarele trei luni
Centrul European pentru Prognoza Vremii pe termen mediu a publicat estimările meteorologice pentru lunile septembrie, octombrie și noiembrie 2011.
Septembrie: Temperaturile medii se vor situa în limite apropiate de normele climatologice în cea mai mare parte a țării, exceptând partea de sud-est, unde acestea se pot situa peste mediile multianuale, iar local, în centrul țării, valorile pot coborî sub limitele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi abundente, peste limitele normale în vestul și centrul țării, dar sub valorile medii multianuale pe alocuri, în est și sud est.
Octombrie: Temperaturile medii ale aerului se vor situa în limite apropiate de normele climatologice pe aproape întreg teritoriul, în sud-est temperaturile medii depășind limitele normale climatologice. Precipitațiile vor depăși cantitativ valorile medii multianuale lunare în majoritatea regiunilor.
Noiembrie: Temperaturile medii vor înregistra valori sub mediile multianuale lunare în nord-vestul, centrul și estul țării, în restul teritoriului aceastea vor fi apropiate de normele climatologice. Cantitățile de precipitații vor depăși limitele normale în majoritatea zonelor, exceptând sudul României, unde acestea se vor situa în limite apropiate de mediile multianulae lunare.
Potrivit ANM, aceste informații au caracter informativ și nu exclud posibilitatea unor situații cu valori extreme de temperaturi sau precipitații.