WikiLeaks: Oficiali din regimul Ceaușescu discutau, în 1974, despre integrarea Bulgariei în URSS

Publicat: 08 04. 2013, 17:20

Recentele telegrame diplomatice datând din anii ’70 publicate de WikiLeaks conțin și detalii din regimul politic condus pe acea vreme de Nicolae Ceaușescu, arată Mediafax.

Astfel, potrivit uneia dintre aceste telegrame, oficiali din cadrul regimului Ceaușescu discutau, în 1974, despre posibilitatea integrării Bulgariei în Uniunea Sovietică și despre formarea unui coridor între Moscova și Sofia, pe teritoriul României.

Aceste detalii apar într-o telegramă a ambasadorului american la București de atunci, Harry G. Barnes, care se îndoia de șansele reușitei unui astfel de proiect.

„Un ofiţer de încredere dintr-un stat membru NATO ne-a transmis că în cercurile oficiale din România circulă zvonuri (pe care atât sursa NATO, cât şi noi le privim cu scepticism) privind faptul că vizita lui Toror Jivkov (liderul comunist bulgar – n.red) la Moscova şi vizita lui Nicolae Ceauşescu în Bulgaria vizează, între altele, posibila integrare a Bulgariei în URSS ca a 16-a republică sovietică şi crearea unui coridor de tranzit prin România”, scria ambasadorul american de la Bucureşti, Harry Barnes.

Site-ul WikiLeaks a publicat, luni, peste 1,7 milioane documente diplomatice, datate din 1973 până în 1976, toate conținând informații secrete. (Detalii AICI)