Vremea se strică începând de luni, când își vor face apariția ploile. Meteorologii anunță însă că, până la mijlocul săptămânii viitoare, temperaturile rămân în continuare ridicate pentru această perioadă, informează B1 TV.
”Rămânem deocamdată pe un fond de vreme deosebit de caldă, pentru că aceste valori care s-au înregistrat pe timpul zilelor (…) sunt valori cu 10 grade peste cele normale pentru această perioadă. În mod normal la nivelul întregii țări ar trebui să fie valori între 4 și 10 grade temperaturi maxime și minime preponderent negative, cele mai ridicate ar trebui să fie de 0-1 grade”, a declarat meteorologul ANM, Oana Păduraru.
De luni seară însă, încep ploile. Precipitaţiile vor acapara întâi zona de sud-vest, iar apoi se vor extinde în majoritatea regiunilor ţării.
Temperaturile în schimb se vor menţine ridicate pentru această perioadă iar maximele vor ajunge la 19 grade Celsius, în special în sudul teritoriului. De la mijlocul săptămânii, vremea se mai răceşte puţin.
”După ziua de marți, de miercuri încolo, există o ușoară tendință de scădere a valorilor termice, dar acestea se vor menține destul de ridicate pentru această perioadă, iar ploile vor fi în restrângere ca arie și nu vor mai fi nici importante cantitativ și pe arii restrânse în majoritatea zonelor țării”, a mai spus Oana Păduraru.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.