Vremea se schimbă radical! De la ploi torențiale și inundații, la caniculă. Șefa ANM anunță ce urmează

Publicat: 19 06. 2023, 07:48
Sursa Foto: Freepik.com

Se pare că la finalul acestei săptămâni condițiile meteo se vor schimba, asta după ce ploile și furtunile au dominat prima jumătate a lunii iunie.

Fenomene meteo extreme în România

Directoarea generală a ANM, Elena Mateescu, avertizează că de joi vom avea temperaturi caniculare, iar in cauza umezelii se vor resimți cu mult peste 35 de grade.

„Din punct de vedere termic, de la o zi la alta, o vreme în încălzire, astfel încât în a doua parte a săptămânii, mai precis de joi, chiar vineri, să consemnăm deja primele zile cu temperaturi caniculare.

Aceste cantități mari de precipitații care mai vin și în zilele următoare vin în aceleași zone, pentru că avem imaginile de acolo de unde au fost înregistrate cele mai mari căderi de apă.

Dacă până acum am avut cantități importante, în special în partea de sud-vest, vest, centru, nord-vest a țării, acolo unde mai ales în județele care s-au aflat sub incidența celor două avertizări meteorologice generale de cod roșu, în intervalul 12-16 iunie, când am cumulat cantități care la nivel local, în aceste zone, au înregistrat valori de peste 140-155l/m pătrați sau, începând din 22 mai și până în prezent, valori de până la 255l/m pătrați, reprezentând de două, până la trei ori peste media climatologică a perioadei respective. În aceste zone situația este în ameliorare. De această dată, așa cum menționam, precipitațiile vor fi prezente în jumătatea estică a țării.

Sunt în ameliorare lucrurile ca și arie și extindere, mai ales de la mijlocul săptămânii, când spuneam de interes vor fi temperaturile în creștere, disconfortul termic accentuat, pentru că temperaturile în creștere, asociate și cu gradul mare de umezeală, va face să resimțim cu mult peste 35 de grade, dar fenomenele de instabilitate pe parcursul după-amiezelor cu siguranță vor mai putea fi prezente la nivel local, pentru că atunci când vorbim și de temperaturi ridicate, asociate și cu un grad de mare de umezeală, sunt două ingrediente specifice care mai aduc convecții specifice sezonului în care ne aflăm, averse torențiale însoțite de vijelii și posibile căderi de grindină”, a transmis Elena Mateescu, șefa ANM, potrivit antena3.ro.