Luna februarie se arată capricioasă!
După atenționările meteo cod portocaliu și roșu de vânt,, vremea se încălzește din nou, fiind deosebit de caldă pentru această perioadă, cu maxime cuprinse între 7 și 18 grade și minime între 0 și 8 grade.
Marți, cerul va fi variabil, cu înnorări noaptea în nord-vestul țării, unde izolat va ploua slab.
În nordul Carpaților Orientali, la altitudini mari, vor fi și precipitații sub formă de ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, mai ales pe creste, dar local și temporar și în regiunile nord-vestice și estice.
În Capitală, vremea va fi în general frumoasă și caldă pentru ultima decadă a lunii februarie.
Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 15 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.