Vremea rea face ravagii în țară. Un microbuz cu 13 persoane s-a răsturnat, miercuri seară, pe un drum din județul Vaslui, pentru că în condiții de ninsoare abundentă, șoferul nu a adaptat viteza la condițiile meteo, informează Libertatea.
Accidentul s-a produs pe pe DE 581, în localitatea Creţeşti, microbuzul, la bordul căruia se aflau 13 cetățeni moldoveni, îndreptându-se către Republica Moldova.
„În microbuz se aflau 12 persoane şi conducătorul auto. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de la Staţia Huşi şi două ambulanţe. Nu sunt persoane încarcerate, un singur cetăţean având nevoie de îngrijiri medicale”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, cpt. Petru Iftene.
Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului, toți pasagerii fiind preluați de un alt microbuz pentru a-și continua drumul.
Judeţul Vaslui este vizat de o atenţionare cod galben de ninsoare şi viscol.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.