Vremea rămâne geroasă duminică. Temperaturile scad până la -18 grade Celsius, în Transilvania

Publicat: 21 01. 2024, 08:45
(FOTO- Hepta/ Abaca Press / AA/ABACA)

În zonele montane și submontane vremea va fi extrem de geroasă. În extremitatea sudică a țării, pe arii restrânse, apare ceața cu depunere de chiciură. În Capitală, temperaturile minime vor fi de -7,-6 grade Celsius spre -9 grade în zona preorășenească. În Transilvania se poate ajunge și la -18 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru duminică, 21 ianuarie

Valorile termice minime vor oscila la nivelul țării între -13 și -2 grade Celsius. Temperaturi mai scăzute se vor înregistra în depresiunile din Carpații Orientali, unde termometrele vor indica -18 grade.

În zonele montane și submontane vremea va fi extrem de geroasă. Aceeași situație o vom întâlni și în depresiuni și pe arii restrânse. Spre dimineață se vor semnala înnorări temporare în special în sudul țării și în nord-est. Izolat vor cădea precipitații sub formă de ninsoare, iar în restul teritoriilor cerul va fi în general senin.

În extremitatea sudică a țării, pe arii restrânse, apare ceața cu depunere de chiciură. Vântul va cunoaște intensificări în zonele montane înalte din Carpații Meridionali și a Carpaților de Curbură, în timp ce în restul țării, va sufla slab și moderat, mai puțin în nord-estul teritoriului unde intensitatea vântului va crește spre sfârșitul nopții.

Transilvania, mușcată de ger de -18 grade

Temperaturile minime se vor situa în intervalul -13, -3 grade Celsius, cu valori mai scăzute, de până la -18 grade, în estul Transilvaniei. În sud, est și local în centrul țării vremea va fi rece, geroasă în prima parte a zilei și în cursul nopții.

Se vor semnala înnorări în nord-estul teritoriului, unde este foarte posibil să apară și ninsori slabe. În restul teritoriilor cerul va fi variabil spre senin.

În regiunile sudice, îndeosebi dimineața și noaptea meteorologii au anunțat nebuloziate stratiformă cu depuneri de chiciură.În Moldova vântul va sufla cu unele intensificări spre deosebire de restul regiunilor.

În zona Carpaților de Curbură și pe litoral rafalele vor atinge chiar și 55 de km/h. Temperaturile maxime se vor situa în intervalul -2, 6 grade Celsius, iar cele minime vor oscila între -13 și -2 grade.

Presiunea atmosferică crește ușor în sudul și estul României, iar în depresiunile Carpaților Orientali valorile termice scad până la -18 grade.
În Capitală vremea va fi rece, în special în cursul nopții.

Temperaturile minime vor fi de -7,-6 grade chiar -9 grade în zona preorășenească. Cerul va fi variabil, iar spre dimineață sunt șanse să apară ceață cu depuneri de chiciură, potrivit ANM.