Vremea nefavorabilă a închis Portul din Constanța / 36 de nave așteaptă să fie încărcate
Vântul puternic a închis Portul din Constanța. Operațiunile de încărcare și descărcare a mărfurilor nu se pot efectua din cauza vremii nefavorabile. În prezent sunt acostate pentru încărcare 22 de nave cu o capacitate totală de aproximativ 200.000 de tone, iar în rada portului sunt în așteptare alte 14 nave, potrivit Companiei Naționale a Administrației Porturilor Maritime Constanța.
„Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa precizează că, din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, respectiv vânt puternic, Portul Constanţa este închis, începând din data de 25 iulie 2023. Din acest motiv, nu se efectuează operaţiuni de încărcare-descărcare a mărfurilor. Astăzi, 26 iulie 2023, situaţia s-a agravat, deoarece vântul şi-a sporit intensitatea”, au transmis reprezentanții CNAPMC.
Operatorii portuari programați nu își vor putea desfășura activitatea de încărcare-descărcare, macaralele folosite pentru astfel de operațiuni fiind dotate cu senzori de vânt, oprindu-se automat atunci când vântul depășește o anumită intensitate.
Portul Constanța este închis din cauza vântului
Portul Constanţa îşi desfăşoară activitatea 38 de operatori portuari privaţi care pot opera inclusiv cereale, dacă situaţia impune. Dintre aceşti operatori, 13 deţin capacităţi de depozitare (silozuri şi magazii), potrivit sursei menționate anterior.
Capacitatea de încărcare a cerealelor este cuprinsă într-un interval de 24 de ore între 3.000 şi 30.000 de tone, în funcţie de dotările tehnice de care dispune operatorul şi de specificul cerealelor (grâu, porumb, floarea soarelui etc), precum şi de tipul operaţiunii (încărcare sau descărcare).
În condiții meteorologice favorabile, operatorii de cereale se încadrează într-o medie de 12.000 de tone/24 ore.
În zona porții nr. 7 a Portului Constanța, Administraţia Porturilor Maritime a amenajat o parcare de 37 de locuri, iar în zona porţii nr. 9 o parcare cu o capacitate de 100 de locuri, realizată în 2022.
„De asemenea, pe infrastructura Portului Constanţa pot staţiona aproximativ 2.500 de autocamioane, dar în situaţii extraordinare, precum cea din aceste zile, capacitatea este depăşită”, au mai comunicat reprezentanții companiei.