Alertă meteo: Ce se întâmplă cu vremea săptămâna aceasta! Vezi judeţele vizate!

Publicat: 29 04. 2019, 12:18
Foto: Pixabay

Vreme se menţine instabilă în primele zile ale lunii mai. Furtunile vor prefera nordul, vestul şi centrul ţării, în timp ce în restul zonelor, vor avea o frecvenţă mai mică. Izolat, se vor aduna cantităţi importante de apă şi va cădea grindină.

Temperaturile vor fi ridicate până miercuri când vor începe să bată în retragere, astfel pe 1 mai, temperaturile vor scădea ușor, ajung la maxime de 20 de grade în București, 19 grade în Constanța, 16 grade în Cluj-Napoca și Iași.

La munte, aversele cu tunete şi fulgere vor apărea din loc în loc în perioada următoare. Vor fi condiţii de grindină şi, izolat, cantităţile de apă vor fi importante. Temperaturile vor fi agreabile până la mijlocul săptămânii când vor scădea, motiv pentru care, la altitudini mari va apărea lapoviţa.

În schimb, pe litoral, nu vor fi variaţii semnificative ale temperaturii aerului şi apei mării. În fiecare după-amiază şi noapte, vor apărea averse cu tunete şi fulgere, iar vântul va prinde putere.