Temperaturile se vor menține ridicate și marți, 19 decembrie. În mare parte din țară, vremea va fi frumoasă, cu cer senin. La începutul zilei, în zonele joase se va forma ceață.
Marți, vântul se va intensifica pe crestele montane, iar maximele pornesc de la 4 grade în estul Transilvaniei și ajung la 15 grade în regiunile deluroase.
În Dobrogea și Bărăgan ziua de marți se anunță a fi frumoasă și caldă pentru data din calendar. Cerul va fi mai mult senin, iar după prânz vor fi 11 grade.
Asemănător va fi și în Moldova sudică și în nordul Munteniei. Atmosfera va fi însorită, cu temperaturi ridicate pentru perioada din calendar. Maximele vor ajunge la 11 grade.
În jumătatea nordică a Moldovei și în Bucovina, maximele termice vor ajunge la 12-13 grade.
Dimineața în nordul Transilvaniei și în Maramureș va aduce ceață, însă mai târziu se va însenina, iar temperaturile vor crește până la 8 grade.
În prima parte a zilei, ceață va fi și în ținuturile vestice. Mai târziu, cerul se degajează, iar temperaturile urcă până la 13 grade în sudul Banatului.
Ceață și nori de joasă altitudine vor fi în Transilvania, unde dimineața va fi răcoroasă. În zonele în care ceața va persista, maximele nu vor depăși 4 grade, însă acolo unde va fi soare, temperaturile vor ajunge și la 10 grade.
La începutul zilei, ceața va persista și în Oltenia. Marți sunt așteptate temperaturi chiar și de 15 grade, cu 11-12 grade mai mult decât ar fi normal pentru perioada din calendar, scrie stirileprotv.ro.
În ținuturile sudice, soarele va străluci în mare parte a zilei. În regiunile deluroase se vor înregistra temperaturi mai ridicate decât în zonele de câmpie.
În primele ore ale dimineții, în Capitală vor fi câteva condiții de ceață, însă mai apoi soarele va încălzi atmosfera și maxima atinge 10-11 grade. La noapte, minima va ajunge la -1 grad.