Vremea va fi foarte călduroasă pe parcursul zilei de vineri, chiar caniculară în sudul țării, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unităţi.
Potrivit meteorologilor, valorile termice vor fi în ușoară scădere față de zilele precedente, însă va fi în continuare cald.
În cursul după-amiezii se vor semnala ploi în zonele montane.
De asemenea, vântul va avea intensificări în estul și sud-estul țării.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 și 35 de grade Celsius.
Și în Capitală va fi foarte cald, cu maxime termice ce vor atinde 34 de grade.
La malul mării, valorile termice vor ajunge la 31 de grade.