“Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noștri”. Membrii Asociaţiei Colectiv cer preşedintelui Iohannis să desecretizeze informările SRI (VIDEO)
Membrii Asociaţiei Colectiv îi cer preşedintelui Klaus Iohannis să desecretizeze informările Serviciului Român de Informaţii cu privire la problemele din sănătate.
Solicitarea vine după ce testele cerute de Ministerul Sănătăţii au demonstrat că dezinfectanţii livraţi în spitale de Hexi Pharma erau diluaţi şi de 2.500 de ori, potrivit B1TV.
Asociaţia susţine că bacteriile din spitale au ucis mii de oameni şi că de aceea se impune intervenţia şefului statului.
“Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noștri. Vrem ca niciun părinte să nu mai treacă prin durerea prin care trecem noi acum. Fiii noștri au fost condamnați la moarte de acest sistem corupt. Klaus Iohannis trebuie să facă ceea ce a promis – un altfel de politică – și să desecretizeze informările primite de la SRI, pentru a nu fi acuzat că acoperă vinovații”, a declarat Eugen Iancu, președintele Asociației Colectiv GTG 3010.
“Vrem să aflăm adevărul cu privire la moartea copiilor noștri”. Membrii Asociaţiei Colectiv cer preşedintelui Iohannis să desecretizeze informările SRI
#DIRECT_ONE_ed4ju9#
Demersul vine după ce SRI a anunţat recent că a trimis peste 100 de informări în ultimii ani despre starea sistemului românesc de sănătate, inclusiv problema infecţiilor nosocomiale din spitale.
Eugen Iancu le-a cerut şi liberalilor să se delimiteze de candidatul la Primăria Sectorului 4, Răzvan Sava. Totul după ce acesta s-a aliat în campania electorală cu fostul edil, Cristian Popescu Piedone. Acesta este cercetat în dosarul Colectiv.
„Considerăm că demersul lui Răzvan Sava reprezintă o ofensă adusă victimelor incendiului de la Colectiv. Primar al Sectorului 4 trebuie să fie o persoană asupra căreia să nu planeze nicio umbră legată de conduita sa morală sau civică şi să nu lezeze, prin candidatura sa, memoria celor 64 de victime ale tragediei din Colectiv”, se mai arată în solicitare.