Vrancea: Cel puțin zece autoturisme au rămas blocate în zăpadă, în zona localității Petrești
Cel puțin zece autoturisme în care se află mai multe persoane au rămas blocate în zăpadă, în zona localității Petrești din județul Vrancea, informează Mediafax.
În zona respectivă, stratul de omăt este mare, iar vântul viscolește zăpada, vizibilitatea redusă făcând imposibilă înaintarea autovehiculelor, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea, Cristina Duță.
Oamenii rămași blocați în nămeți nu au probleme medicale și că nu necesită îngrijiri medicale de urgență, potrivit sursei citate.
la fața locului vor ajunge mai multe utilaje care vor încerca să curețe șoseaua și să scoată autoturismele de sub zăpadă, în caz contrar oamenii urmând să fie transportați în locuri sigure unde să se încălzească și să primească un ceai cald.
De asemenea, potrivit lui Duță, militarii sunt pregătiți să intervină în judeţul Vrancea, dacă situația o va impune, însă până în acest moment nu a fost cazul.
Judeţele Buzău, Vrancea şi vestul judeţului Brăila sunt sub cod roşu de ninsoare şi vânt, luni, de la ora 8.30 până la ora 13.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.