Începând de luni, 20 februarie, se vor putea face primele plăţi cu ajutorul voucherelor pentru încălzire acordate de stat. Totuși, beneficiarii acestora sunt îndemnați să nu se înghesuie la oficiile poștale încă din primele zile în care își pot achita facturile. Directorul Poștei Române a promis prelungirea programului de lucru și deschiderea oficiilor poștale chiar și duminică pentru a face fluxului mare de oameni.
”Ne facem griji privind eventuale cozi la oficiile poștale. Este singurul lucru pe care nu îl putem controla. Nu știm dacă se trezesc, de exemplu, 200 de beneficiari care toți să vină luni la prânz. Va exista clar coadă acolo. Va fi un lucru neplăcut pe care încercăm să-l evităm. Oamenii să înțeleagă că pot folosi aceste carduri până la sfârșitul lunii iunie și dacă văd că este coadă la oficiul poștal să vină fie mai târziu, fie a doua zi. În funcție de fluxul de clienți, am luat în calcul inclusiv prelungirea programului de lucru atât în timpul săptămânii, cât și sâmbăta și duminica. Nu am vrea să luăm o decizie acum, pentru că încă nu știm cum o să fie luni, marți. Dar, acesta este încă un apel la calm că dacă vedem că e nevoie de mai mult timp, vom aloca mai mult timp”, spune Valentin Ștefan la podcastul Digi Context, scrie digi24.ro.
Special pentru plata facturilor cu voucherele acordate de stat, în București sau Piatra Neamț, au fost înființat ghișee postale speciale.
”Am recomandat (șefilor de oficii poștale n.r.) să instaleze calculatoare noi, să se asigure că cel puțin în primele săptămâni vor fi mai multe ghișee disponibile. Unii au crescut această capacitate, alții au creat un ghișeu sau două ghișee speciale care fac doar încasare facturi, facturi cu carduri de energie”, a precizat directorul Poștei Române.
Cardul de energie poate fi folosit la oficiile poștale până în data de 27.12.2023. Totuși, pentru prima tranşă de bani, plata facturii trebuie făcută până pe 30 iunie 2023.
Beneficiarii își vor putea plăti facturile online cu cardul de energie cu ajutorul postașului, la oficiul poștal sau online pe site-ul Poștei Române.