Vouchere de vacanță 2023. Ce bugetari primesc banii pe card până pe 31 mai

Vouchere de vacanță 2023. Ce bugetari primesc banii pe card până pe 31 mai

Profesorii și angajații din învățământ vor primi vouchere de vacanță până pe 31 mai. Pentru acest an suma este de 1.450 lei, impozabilă. Personalul din învățământ va primi vouchere de vacanță și în următorii patru ani. Voucherele vor fi emise doar pe suport electronic, la fel ca și anul trecut, informează România Tv.

Comercializarea voucherelor se sancționează

Valabilitatea voucherelor este de un an de la data alimentării. Voucherele nu se utilizează pentru achiziționarea altor servicii. Comercializarea voucherelor în schimbul unor sume de bani este interzisă. Amenda pentru comercializarea lor este de 26.600 de lei, iar orice unitate de cazare sau agenție de turism care acceptă tichetele emise pentru altă persoană va fi amendată cu 13.300 de lei.

După ce beneficiarul a primit voucherul, poate alege agenția, hotelul sau unitatea de cazarea unde își dorește să meargă în vacanță. Cu toate acestea, nu toate unitățile sunt incluse pe lista partenerilor emitentului voucherelor de vacanță, iar acest lucru va trebui verificat. Apoi, beneficiarul va merge la unitatea de cazare sau agenții și va plăti cu voucherul.

Impozit de 145 lei pentru vouchere

Suma voucherelor este de 1.450 lei, iar potrivit Codului Fiscal, angajații vor trebui să plătească 10% impozitul pe venit pentru acest voucher, adică 145 de lei.
„Beneficiază de acestea persoanele care au desfășurat efectiv activitate în anul pentru care se acordă, iar valoarea voucherelor de vacanță este proporțională cu perioada lucrată”, se arată în ordinul de ministru.
Voucherele de vacanță sunt scutate de plas CAS și CASS.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`