Votul final pe Legea privind eutanasierea maidanezilor, amânat până după Paşte

Publicat: 19 04. 2011, 13:31
Foto: evz.ro

Parlamentarii au amânat, marţi, votul final asupra Legii ce prevede eutanasierea câinilor maidanezi, până după Paşte, scrie HotNews. Proiectul de lege a trecut deja de Senat şi de Comisia de Administraţie, urmând ca decizia finală să o ia Camera Deputaţilor.

Proiectul de lege va permite eutanasierea animalelor bolnave sau agresive, restul câinilor urmând să fie duşi în adăposturi în funcţie de hotărârile Consiliilor locale.

ONG-uri pentru protecţia animalelor au organizat în faţa Parlamentului, în luna martie, mai multe proteste faţă de eutanasierea câinilor comunitari, militând pentru sterilizarea maidanezilor.

Proiectul de modificare a legii privind animalele fără stăpân îl are ca iniţiator pe Mihai Atanasoaie, Prefectul Capitalei, care pe 27 aprilie 2010 a trimis propunerile de schimbare către Camera Deputaţilor. Printre prevederile noi care apar în aceste propuneri se regăseşte şi eutanasierea câinilor care nu sunt adoptaţi în şapte zile de la capturare.

Prefectul susţine că modificările aduse ar fi în concordanţă cu legislaţia europeană. În acelaşi timp problemele cauzate de cei peste 40.000 de maidanezi, conform datelor ONG-urilor, sau 100.000, potrivit administraţiei locale, ar putea fi soluţionate.

Prin propunerile de modificare, spune Prefectului Capitalei: „ este încurajată adopţia câinilor fără stăpân, care va fi făcută cu responsabilitate şi spirit civic”. Modificările vizează şi condiţiile pe care ar trebui să le ofere potenţialii doritori animalelor adoptate, precum şi amenzi pentru cei care adoptă maidanezi şi abandonează, dar şi pentru cei care hrănesc câinii fără stăpân în locuri publice.