Votarea va începe de vineri, în diaspora. Ce acte de identitate trebuie să aibă alegătorii la ei pentru a putea vota

Publicat: 21 11. 2024, 20:46
Inquam Photos / Octav Ganea

Românii care nu vor fi în țară în ziua alegerilor prezidențiale pot vota și în străinătate. 950 de secții de votare sunt organizate pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, dintre care, peste 400 doar în Italia, Spania sau Marea Britanie, țările cu cel mai mare număr de secții de vot. Votarea va începe de vineri, de la ora locală 12:00 și se va încheia dumincă, la ora locală 21:00.

Românii care au domiciliul sau reședința în străinătate nu sunt nevoiți să se înscrie în Registrul electoral pentru a putea vota, potrivit Ministerul Afacerilor Externe.

„Exercitarea dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul sau reședința în străinătate în cadrul unei secții de votare nu este condiționată de înscrierea acestora în Registrul electoral”, a transmis Ministerul Afacerilor Externe.

Astfel, indiferent de motivul pentru care un cetățean român se află în străinătate, acesta își va putea exercita dreptul la vot, la orice secție de votare organizată în străinătate, prin înregistrarea în listele electorale suplimentare.

Zilele și intervalul orar în care se poate vota în străinătate

Votarea în străinătate se desfăşoară pe parcursul a trei zile, astfel: vineri, între orele locale 12:00 și 21:00; sâmbătă, între orele locale 07:00 și 21:00; duminică, între orele locale 07:00 și 21:00.

Românii care au votat în țări aflate la vest de România vor putea afla rezultatele exit-pollurilor, duminică, cel târziu la ora locală 20:00.

Alegătorii care duminică, la ora 21:00, se află la sediul secţiei de votare, precum şi cei care așteaptă la rând, afară, pentru a intra în secție, pot să îşi exercite dreptul de vot până cel mai târziu la ora 23:59.

Acte de identitate necesare persoanelor care votează în străinătate

Actele de identitate pe baza cărora se votează în străinătate:

  • cartea de identitate, cartea electronică de identitate, cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate;
  • paşaportul diplomatic, paşaportul diplomatic electronic, paşaportul de serviciu, paşaportul de serviciu electronic, paşaportul simplu, paşaportul simplu electronic, paşaportul simplu temporar;
  • în cazul elevilor din şcolile militare, carnetul de serviciu militar.

 

Unde sunt secțiile de votare din străinătate

Lista completă a secțiilor de votare organizate în străinătate este publică pe site-ul MAE.

Unele secții de votare pot avea adrese diferite față de ultima sau ultimele dăți în care s-a votat în acea localitate, motiv pentru care este important să fie consultată lista actualizată care se găsește pe site-ul MAE.